Mântuire

Iubirea ce l-a Golgota, pe cruce
mi-a dat învierea...
Deschide cerul ce aduce,
mântuirea.
Vino pe dealul Golgota, grăbeşte!
La locul Căpăţânii, priveşte!
Cum au străpuns palmele mâinii,
piroanele urii.
Mocnea ura pe pământ...
Și mâinile unui Sfânt,
au fost pe cruce pironite,
mâini neprihănite.
O cunună cu spini
pe fruntea însângerată,
Cu păcate mii
era încărcată.
Erau a omenirii păcate
El era Sfânt, neprihănit.
Dar păcatul cerea moarte,
În locul nostru Isus a murit.

Priveşte!
Cum pe cruce răstignit
a stat al tău Mântuitor!
Cum a fost de zdrobit
Mielul Salvator.
Ce faci omule?
Opreşte-te!
Gândește-te!
Grăbeşte-te!
Decide-te!
Şi nu uita:
„Fiindcă atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea,
că a dat pe singurul Lui Fiu,
pentru ca oricine crede în El,
să nu piară,
ci să aibă viaţa veşnică."

Prosternează-te înaintea Fiului
cu smerenie şi umilinţă!
În Harul Mielului,
eşti salvat, prin credinţă.
Prin sânge Sfânt,
nou legământ...
ai fost iertat
înfiat ca fiu.
Cu Tată-L împăcat,
prin Cel ce este Viu.

"Fiindcă atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea,
că a dat pe singurul Lui Fiu,
pentru ca oricine crede în El,
să nu piară,
ci să aibă viaţa veşnică."

Din toată inima să slăvim,
Prea Sfânt Mântuitorul!
Slăvitul Dumnezeu să-L Preamărim!
Tatăl-Creatorul!